Oușorul la ceas de iarnă

 

La tura anunțată de Radu în calendarul clubului din munții Suhard, pe vârful Oușorul, nu puteam să nu spun ”prezent”. Acuma, Radu, în descriere, preciza că urcarea se va face pe versantul estic al Oușorului unde cică ar fi o poteca marcată. 

Am urcat acest munte de nenumărate ori, ce-i drept dinspre vest, din dealul Floreni, pe unde am și coborât, sau pe Piciorul Mare, trasee care nu sunt marcate și sincer să fiu nici nu știam că este vreun marcaj de traseu turistic în Suhard, înafara de BA care pleacă din Vatra Dornei, parcurge creasta Suhardului și ajunge în pasul Rotunda și traseul care urcă din Ciocănești la schitul Suhard marcat cu PR. 

Dar nici nu am pretenția ca aș cunoaște toate detaliile despre vreun munte, chiar și din apropiere, așa că, da, mi-am anunțat participarea la tură. Vremea se anunța numai bună de drumețit.

... drum bun ...

După ce am stabilit unde ne putem întâlni, urma sa vină dimineața de duminică pentru a ne atinge obiectivul propus. Ne-am întâlnit în centrul comunei Prundu Bârgăului, unde la propunerea lui Marian, am urcat în mașina lui pentru că avea încă un loc liber.

CA

Iaca, în total patru drumeți. Pornim, vreme senină și nu foarte rece. Ajungem în Dorna Candreni unde căutăm biserica. Din preajma acesteia începe marcajul CA pe care o să îl urmăm o vreme, ca apoi să întâlnim alt marcaj TA, care ne va duce în cel mai înalt punct al drumeției noastre. În jurul orei 9 și 30 de minute lăsăm mașina într-o parcare și ne așternem la drum. Un drumeag destul de vizibil ne conduce tot mai sus spre o stână. După vreo oră și jumătate abandonăm drumul și începem un urcuș care ne cere să reducem viteza. Stâlpii marcajului de iarnă ne ghidează spre marginea pădurii, unde zărim TA care ne va conduce către vârf. Aici facem un mic popas adăpostiți de copaci și luăm câte o gustare cu un ceai. Ne adăpostim în marginea pădurii deoarece vremea se schimbă, vântul se intensifică, iar stratul de zăpadă începe să crească pe măsură ce urcăm.

... în urcare ... 

După aproximativ o oră de urcat atingem vârful Oușorului, unde, în cea mai mare viteză luăm câteva cadre și căutăm din priviri direcția spre Piciorul Mare pe unde intenționăm să coborâm. 

Piciorul Mare

Intuiesc direcția deoarece am coborât și altă dată pe acolo, dar acum e o ceață să o tai cu cuțitul. Găsim calea și ne dăm drumul la vale. Vântul și ceața de pe vârf nu ne permit să zăbovim prea mult aici.

 ... noi ...

Oușorul 1639 m 

Coborârea nu ne ridică nicio problemă și în scurt timp ajungem în apropierea căii ferate. De sus încercăm să identificăm drumuri pastorale paralele cu calea ferată, care să ne ducă în apropierea bisericii unde am lăsat mașina, dar căutările noastre nu dau roade așa că alegem, în final, să urmăm traseul căii ferate. 

Pe cale ferată

Ajungem la mașină, încărcați de bucuria unei noi ture de drumeție reușită. Pe scurt: am fost patru drumeți; Ștefania, Radu, Marian și Călin, care au parcurs 10, 27 km, în 4, 43 h cu o ascensiune totală de 991m la o elevație maximă de 1639 m.

Tinovul Mare

Ne îndreptăm spre pasul Tihuța și sporovăim de una de alta. Pentru că încă e destul de devreme, Radu propune să ne oprim pe traseu în Poiana Ștampei ca să vedem și Tinovul Mare, care e în drum. 

Alee

Panouri noi

Nu am nimic împotrivă chiar dacă am vizitat acest loc de nenumărate ori. Companionii mei sunt foarte încântați de idee, odată ajunși în zonă, mai ales Radu, care pare a fi un pasionat și are ocazia să își sporească volumul de cunoștințe despre astfel de areale. Tinovul arată extraordinar și iarna. 

Elefantul

Întâlnesc cunoștințe, pasionați de drumeție care, la fel ca noi, în drumul spre casă s-au oprit să mai admire încă puțin natura. Străbatem aleea amenajată și observ cu satisfacție, că panourile cu informații sunt completate de unele noi. Diversitatea lor și modul în care sunt concepute fac din acest loc unul interesant, pe lângă contribuția naturii.

Acum, într-adevăr ziua este completă. 

Ture frumoase oriunde ați merge.