Fărăoane (1715 m), Suhard

Nu neapărat că ne-am fi plictisit de Călimani, dar parcă un pic de diversitate nu strică chiar și pe munte. În concluzie pentru această sâmbătă de petrecut pe munte am ales Munții Suhardului, mai exact al doilea vârf, ca înălțime, din Suhard și anume Vârful Fărăoane (1715 m).

Prin Suhard 

Vârf cu ticneală ca mai tot lanțul Suhardului pe care nu pășesc pentru prima dată. Și dacă tot amintesc de o ”prima dată” aici, asta se întâmpla în urma cu câțiva ani, când, vară fiind, am parcurs tot Suhardul din Vatra Dornei până în Pasul Rotunda pe biciclete. Nu singur bineînțeles. ... Cu o campare la schitul de sub piatră ”Sfânta Cruce”, dar asta e o altă poveste.

Să revin la tura de astăzi. Noi patru, tovarăși de drumeție, după ce am luat la cunoștință de starea vremii ne-am hotărât să-i facem o vizită Suhardului. Acuma, dacă nu am fi făcut-o, clar am fi avut o mulțime de remușcări. A fost o vreme de-a dreptul minunată. Stratul de zăpadă destul de consistent este tasat și peste el a nins puțin, așa că nu ne-am trudit prea tare.

Pe Fărăoane nu urc prima dată, am mai fost și cu altă ocazie, așa că pentru astăzi am ales să parcurgem traseul în sens invers celui de ultima dată. Adică să urcăm prin stânga vârfului, versantul sud – vestic și să coborâm prin partea dreaptă, spre est.

Din drumul ce duce către Vatra Dornei, în Podu Coșnei cotim stânga, spre Coșna, dar după calea ferată mergem tot în față pe Valea Bancului, câțiva kilometri,  pe un drum asfaltat destul de bun dar acoperit cu zăpadă, până la intersecția cu drumul forestier Făgețel.

... plecarea ...

E ora 9 aproximativ. Aici lăsăm mașina și continuăm drumul nostru pe jos, 2- 3 km după care începem urcușul prin pădure pe un drum de taf, nemarcat cu vreun marcaj turistic. După o urcare de 2 ore prin pădure ieșim în poienile de la poalele Fărăoanelui. Urcarea este lejeră și nu peste mult timp suntem aproape de vârf. Peisajul este extraordinar de frumos mai ales că soarele apare din când în când printre nori.

Vârful Fărăoane

Pășim pe deasupra jnepenișului, care, încă este acoperit de o plapumă de zăpadă atât de groasă că abia zărim câte o crenguță ici colo. Molizii își mai păstrează bogatele haine de zăpadă pe care le-au îmbrăcat în lunile de iarnă. Totul e o încântare a privirii. Când și când o creangă își leapădă îmbrăcămintea cu zgomot. În rest liniște. 

Iarna ...

Pe la 11: 30 suntem pe vârf și ne adăpostim de vânt după un bloc de piatră ca să mâncăm câte ceva. Mai facem câteva fotografii și ne avântăm în coborâre pe versantul opus urcării noastre. 

Coborârea e cu spor dar nu ne grăbim și reținem în aparatele foto din creația iernii. E minunat și ne bucurăm de timp și peisaj. Vrem să ne încărcăm bateriile pentru o săptămână cel puțin. 

... sculptează ...

 Urmăm o vreme marcajul BA care ne conduce pe un drumeag lin ce vara e înierbat și e o minunăție pentru picioare.

Urme ale cocoșilor de munte

În fața noastră zăpada imaculată poartă urmele lăsate de dansurile cocoșilor de munte. Clar că s-au străduit să impresioneze femele. Nu știu dacă au reușit, în schimb au reușit să-și lase urmele proaspete pe zăpadă. Părăsim drumeagul și traseul marcat și coborâm spre marginea pădurii.

... acolo am fost

În scurt timp intrăm din nou în pădure, unde alegem un alt drum de taf care ne coboară până la drumul forestier. În stânga și în dreapta noastră se văd clar urmele vijeliilor din vara trecută, care a culcat la pământ zeci de molizi unul lângă altul. 

Ar fi bine să fie exploatați, altfel nu cred că lemnul va mai fi bun. Dar asta nu e problema noastră. Cu voie bună și câte o glumă ne apropiem de mașina care ne va duce către casele noastre mulțumiți și odihniți psihic. Zic ” ... știi de ce sunt atâtea drumuri de taf care urcă și se încrucișează ? ... ”, ”... Ca să îi enerveze pe turiști. Să nu știe pe care s-o apuce.” Înainte de ora 15 suntem lângă mașină. Avem parcurși peste 14 km în 6 ore.

Ture faine s-aveți!

Tabara de schi de tura in Pasul Rotunda

27 – 28 feb. 2016

“Tabara de schi de tura din Pasul Rotunda”, sincer sa fiu vedeam acest eveniment al CAR – ului ca pe o chestiune la care participantii trebuie sa aiba un anumit nivel minimal de cunostinte intr-ale schiatului, cunostinte sau abilitati mai exact, pe care eu nu cred ca le am. Bine eu schiez pe partie, binisor as zice, ori schiul de tura presupune sa ai viteza de reactie, prezenta de spirit, abilitate de schiitor si nu in ultimul rand echipamentul adecvat. Anul trecut “m-am ascuns” in spatele scuzei ca nu am piei de foca, iar Adi mi-a spus ca puteam cere ca sa folosesc din echipamentul colectiv al CAR –ului, la sugestia domnului Dinu. In realitate cred imi era teama. Anul acesta la propunerea lui Adi am zis fie ce o fi, ca doar nu e obligatoriu sa fac performanta si bine am facut, nu imi pare rau, dimpotriva a fost un sfarsit de saptamana minunat, asa cum de obicei le iese celor din CAR.

Iarna in Suhard

Cam lunga aceasta introducere, dar am intentionat sa sparg acel mit care exista printre schiorii de partie, ca schiul de tura e “imposibil”, nu e asa. Cine schieaza doar pe partie si nu incearca schiul de tura cred ca e doar un individ comod caruia ii e “lene” sa urce pe foci si prefera teleschiul. Asta e.

 Dar hai sa vedem cum au decurs lucrurile in 26, 27, 28, februarie. Ne-am inscris la tabara ca sa putem fi siguri ca avem loc de cazare in cabana si am precizat ca transportul il asiguram pe cont propriu. Vineri la ora 3 dupa masa am plecat de acasa, i-am recuperat pe Adi si Ilinca si mai apoi pe Calin Gabor si Alina care si-au exprimat dorinta de a ne insoti, daca e posibil si a fost.

Ca sa ajungem in pasul Rotunda am ales sa mergem pe la Vatra Dornei pentru ca distanta era aceeasi, dar aveam doar 4,5 km de drum forestier in comparatie cu cei 12 pe la Valea Mare. Bineinteles ca odata intrati pe forestier zapada mi-a cerut sa-i demonstrez ca am condus iarna. M-am conformat si atentia imi era setata la nivel maxim, dar n-a fost suficient am fost nevoit sa-mi montez si lanturi pe roti. Pe urcare ne mai ajunge o masina care la un moment dat nu reuseste sa mai inainteze prin zapada care era destul de afanata si cand ma apropii sa vedem daca putem ajuta, ma recunoaste Adi Morosanu. Ne salutam si-mi zice ca pot sa trec pe langa el daca ma grabesc asigurandu-ma ca se descurca.  Asa e doar ca, in ultimi metri se impune montarea lanturile si la masina lui Adi.

Casa noastra 

In final suntem sus in pas si ce mai conteaza, ninge ca in poveste si cabana ne asteapta. Desi e insearat suntem printre primi veniti, in cabana il gasim pe Dan si Eugen, dar pana ne lasam bagajul jos din spate, pana vedem unde vom dormi, in cabana lucrurile se precipita, lumea devenid tot mai numeroasa. Suntem toti, mancam, povestim de una de alta si ne culcam cu gandul la ziua de maine.

Ora 8 ne gaseste echipati si gata de drum. Dupa o scurta sedinta ne impartim pe grupe, o parte mergand mai repede, in fata, al doilea grup mai numeros, condus de Marlene a pornit, dar intr-un ritm mai lejer, aici m-am bagat si eu. Cel de-al treilea grup ramane impreuna cu domnul Dinu pentru a exersa tehnici de mers pe schiul de tura (de parca eu stiam ceva, am mai mers dar nu stiam ce ma asteapta).

No, hai la drum ...

 La drum, … nu intru in detalii, … ceata, … ca sa nu te plictisesti te uiti la schiurile celui din fata si incerci sa citesti modelul sau date tehnice ce se gasesc pe schiu. Marlene ne cere sa ramanem grup cat mai compact altfel exista riscul de a te rataci si-l urmam pe cel din frunte care ne conduce ajutat de GPS. Pentru divertisment, la propunerea Marlenei, cel de la conducerea coloanei este schimbat ca sa poata toata lumea experimenta mersul cu ajutorul GPS-ului. Ajung si eu de cateva ori in frunte si e ok inaintam cu spor. Singurul neajuns este ceata care nu iti permite sa vezi mai mult de 10 m de jur imprejur. Ne-am sincronizat excelent si dupa cateva ore de mers cu urcusuri si coborari, mai cu pauze scurte ne apropiem de tinta noastra.

... acolo tre s'ajungem ...

... whiteout ...

 Ora 12: 55 ne gaseste pe cel mai inalt punct din Suhard, Varful Omului 1932 m, dupa un urcus care mie mi s-a parut interminabil. O scurta pauza de tras sufletul, fotografie de grup si la vale ca sulfa un vant de iti ingheta totul inclusiv ceaiul in termos.

Prin ceata ... Omului ...

Coborarea e de vis nu se poate descrie, repet ceata ne deranjeaza, in rest fiecare dupa putere. Important e ca ne dam drumul la vale. Daca la urcare timpul era dusmanul nostru, la coborare ne bucuram din plin de peisaj si zapada. Ca o rasplata si ceata se mai rareste oferindu-ne ferestre in care putem vedea ici colo spinarile muntilor din vecinatate. La intoarcere urcusurile s-au rarit dar tot mai avem pe ici pe colo de pus focile pe schiuri sau de le dat jos.

... pe drumul de intors ...

Timpul e frumos, zapada e bunicica si chiar daca oboseala incepe sa-si spuna cuvantul, entuziasmul nostru e bun. Ajungem si la ultima coborare, unde din ceata apare domnul Dinu si mai la vale se zareste si Dana. Chiar daca sunte aproape de cabana tot exista riscul unei rataciri, mai ales pentru cei care nu cunosc zona. Ne lasam la vale, mai spre liziera padurii unde zapada e mai consistent. Liziera ne conduce intr-o vale si suntem nevoiti sa urcam o inseuare pentru a intra in traseul nostru. Ceata ne joaca feste din nou, dar reusim sa ne adunam si ora 5:40 ne gaseste in fata cabanei dupa un traseu de 19,5 km si aproape 10 ore de mers.

S-a mers binisor si toata lumea e bucuroasa ca a fost o zi activa. Ne retragem inauntru si incepem sa cautam de-ale gurii. Fiecare isi gateste sau bea un ceai. Odata rezolvata si aceasta problema, cu o cana de ceai in fata stam la masa la discutii. La un moment dat apare o chitara si minunata voce a Adrianei intrerupe sirul conversatiilor. “Atmosfera de cabana” e intregita. 

... atmosfera de cabana ...

Nu realizam cand ceasul de deasupra Adrianei arata ore tarzii din noapte. Rand pe rand ne refugiem in camere ca vorba aia si maine mai e o zi pentru schiat.

Duminica s-a hotarat ca fiecare poate sa-si aleaga ce vrea sa faca. O parte, insotiti de domnu Dinu si Marlene, aleg sa mearga pa culmea Gaja, unde conditiile pentru schiat sunt ideale. Altii aleg sa ramana in cabana. Eu, dupa ce imi bandajez o basica pe care am primit-o de la un clapar, aleg sa urc pe urmele de ieri impreuna cu Adi Morosanu si Carla. Aici soarele straluceste si pot surprinde cateve imagini ale Muntilor Rodnei inzapeziti.

Rodnei ... si io ... 

Cobor si pana sa se adune toata lumea mai stam la o poveste cu proprietarul cabanei. La propunerea acestuia, impreuna cu Anca, facem o iesire cu sania trasa de cal, prin imprejurimi. Duminica trece linistita si orele dupa-amiezii obliga lumea la intoarcere. Zapada s-a inmuiat si trebuie sa ne retragem spre case. Rand pe rand, dupa strangeri de mana si urari de drum bun, grupuri, grupuri pleaca care incotro. Ne imbarcam in masina si cu pareri de rau ca totul s-a terminat prea repede ne inscriem in traseul de intoarcere.

Ora 18: 30 ma gasaste acasa bucuros ca am acumulat o noua experienta, am cunoscut alti oameni, am reintalnit vechi cunostinte. 

Sa aveti ture faine in continuare.