marți, 12 noiembrie 2019



Călimani 

Bistricior și Tăul Zânelor

Partea vestică a munților Călimani este destul de accesibilă, atât ca altitudine, nu depășește 2000 metri, cât și ca distanță față de locuința mea. Cu toate că este așa cum am spus, asta nu înseamnă că sunt munți pe care să-i cutreiere toată lumea, oricum, fără a fi însoțit de cineva care a mai fost prin acele locuri. Nu e complicat, dar nici simplu nu e. Mai mult de atât sunt multe locuri frumoase ce merită văzute, locuri care necesită un minim de cunoaștere a locurilor și a cărărilor care duc acolo. Pe parcursul relatării voi aminti câteva din locurile alea. De multe ori, am urcat spre vârful Bistricior în cele mai diferite momente ale anului, pentru a mă bucura de liniștea și relaxarea oferită de munte. Totuși vreau să aștern câteva cuvinte despre două ieșiri pe Bistricior, ieșiri care au avut pentru mine un pic de inedit. Sunt de acord cu ideea pe care o zicea un prieten, și anume că ”atunci când nu ai unde merge, te duci pe Bistricior”, dar acest lucru se poate face în zeci de feluri, astfel că fiecare tura e diferită. La rugămintea prietenului meu, din Clubul Alpin Român Filiala Cluj, Mircea, am acceptat asta-vară să conduc un grup de CAR-isti prin partea asta de Călimani. Traseul ales a fost unul mediu ca dificultate, cu o lungime de aproximativ 23 km, ascensiune până la 1990 m altitudine, pe următoarea rută: plecare de la fosta colonie minieră de pe valea Colbu la intersecția cu Valea Tirimiul de sus – valea Colbu TR – poiana Prislop (nemarcat) – poiana Dălbidan – muntele Viișoru BR și  marcajul VMT – vârful Strunior (1963 m) – vârful Bistricior – vârful Țuțurgău – Poiana Lungă BG – piciorul Scurt – Tăul Zânelor  PA – drum forestier Tirimiul de sus PA – fosta colonie minieră. Trupa a fost destul de numeroasă, motiv pentru care ritmul impus nu a fost unul foarte rapid, luând în considerare și experiența mai bogată sau nu, a celor din trupă. Lume faină, pestriță, vorba aia, au fost și străini și de-ai noștri. De ce spun lucrul acesta, pentru că printre cei care au venit de la Cluj a fost și Yazel Valdez, de origine mexicană, o studentă la Budapesta, din Mexic, care a fost extrem de plăcut impresionată de tot. Tot în trupa noastra s-a ”înscris” și un novice într-ale mersului pe munte, adică un frate de al meu care s-a aflat în vizită în acea perioadă și căruia i-am vorbit atât de mult despre munte. Chiar dacă s-a născut în zonă de munte și îi place muntele, acum nu mai locuiește aici și dorul de munte l-a făcut să depășească faptul că e nevoie de puțin antrenament în a merge pe munte. Pe scurt l-am echipat și hai la drum. Nu sunt importante cele câteva bășici primite la sfârșitul turei, totuși acestea l-au impiedicat a doua zi să iasă cu noi, iarăși.

La drum 

Cu multă voie bună și entuziasmul aferent am pornit la drum. Ora 9 dimineața e momentul pornirii la drum. 

Poiana Dălbidan

În jurul ore 13 suntem demult pe Vârful Bistricior și ne îndreptăm spre coborâre. De aici numai coborâm, iar ora 4 a după-amiezii ne găsește în poiana din jurul lacului Tăul Zânelor. Ici colo mai facem câte un popas ca să ne mai odihnim, dar și să admirăm peisajele.

Privind în zare

... popas ...

 

... câte unu pe cărare ...

Tăul Zânelor 

... o zână ...

Până la mașini e un pas, cam mare, dar tot pas rămâne. Pe drum povestim tot felul, ca să pară drumul mai scurt. În mașini și spre casă. Mâine e o altă zi, o altă drumeție prin Munții Bîrgăului. Dar asta într-o altă relatare. De ce spuneam la început că sunt două ieșiri, păi după nici patru luni iarăși mă aflu pe același traseu. De data aceasta în sens invers față de traseul din vară. Timpul pentru ziua în care ne-am propus această tură s-a anunțat frumos. E noiembrie, dar un noiembrie plăcut. Chiar dacă cu o zi înainte a plouat și atmosfera pare încărcată de umiditate, e plăcut. E soare și evaporația e la cote înalte oferindu-ne un spectacol greu de reținut în fotografii.

Din nou la drum

8 și 20 de  minutee momentul pornirii în traseu. Așa cum am spus, mergem în sensul invers celui din luna iulie, adică trecem întâi pe la Tăul Zânelor. Zânele nu-s acasă, așa că nu zăbovim mult. O fotografie, două și la drum. Urcăm cu spor și din când în când luăm cu noi câte o bucățică din peisaj, pe memoria aparatului foto.

Evaporații

 

Traseul marcat cu PA ne duce spre Poiana Lungă de unde continuăm pe BG. Pe la 12 și un pic suntem pe Bistricior. Am mers cu mult spor, dealtfel suntem doar patru drumeți și ritmul de deplasare a fost unul mai alert. Adevărul e că zilele de toamnă sunt mult mai scurte și nu vrem să prindem înserarea pe traseu. În ultima vreme s-au cam înmulțit întâlnirile cu animalele sălbatice, în special cu urși. Tocmai de asta nu avem nevoie și nu e exclusă o întâlnire chiar și ziua. Pe vârf, spre dezamăgirea noastră, e ceață. O lălăim o vreme, doar, doar s-o mai limpezii puțin. Nici gând. Privim în stânga, privim în dreapta, degeaba, ceață. Un grup de drumeți ajunși cu puțin timp înaintea noastră ne întreabă dacă nu aducem soarele. ”Vine imediat.” le spunem. Nu mai vine. 

Pe Strunior

 

Ne îndreptăm spre Strunior, poate o fi el mai darnic cu noi. Ajungem. Zdrențe de nori aleargă grăbite în drumul lor. Începem să coborâm fără a putea admira marea de nori de pe valea Mureșului, care știm că e acolo. Doar că n-o putem vedea. Atât. Din când în când Lacul Colibița se joacă de-a v-ați-ascunselea cu noi. Treaba lui. Noi coborâm. 

Poiana Dălbidan

Ajungem în poiana Dălbidan. Aici ne tragem puțin sufletul și cu regret ne îndreptăm privirile către Bistricior. Un senin de zile mari. Ne e ciudă. Ca să ne simțim noi bine, Bistriciorul ne spune ”să vă pară bine că nu v-am plouat”. Poftim cultură. Lasă că o să mai venim noi și altă dată. Spuneam de inedit. Ce a fost inedit la această tură, nimic, doar că am parcurs cei aproximativ cei 23 de km în doar 6 ore și 30 de minute. Cam atât.

Ture plăcute oriunde ați merge.