Călimani
Bistricior și Tăul Zânelor
Partea
vestică a munților Călimani este destul de accesibilă, atât ca altitudine, nu
depășește 2000 metri, cât și ca distanță față de locuința mea. Cu toate că
este așa cum am spus, asta nu înseamnă că sunt munți pe care să-i cutreiere toată
lumea, oricum, fără a fi însoțit de cineva care a mai fost prin acele locuri.
Nu e complicat, dar nici simplu nu e. Mai mult de atât sunt multe locuri
frumoase ce merită văzute, locuri care necesită un minim de cunoaștere a
locurilor și a cărărilor care duc acolo. Pe parcursul relatării voi aminti
câteva din locurile alea. De multe ori, am urcat spre vârful Bistricior în cele mai diferite momente ale anului, pentru
a mă bucura de liniștea și relaxarea oferită de munte. Totuși vreau să aștern
câteva cuvinte despre două ieșiri pe Bistricior, ieșiri care au avut pentru
mine un pic de inedit. Sunt de acord cu ideea pe care o zicea un prieten, și
anume că ”atunci când nu ai unde merge, te duci pe Bistricior”, dar acest lucru
se poate face în zeci de feluri, astfel că fiecare tura e diferită. La
rugămintea prietenului meu, din Clubul Alpin Român Filiala Cluj, Mircea, am
acceptat asta-vară să conduc un grup de CAR-isti prin partea asta de Călimani.
Traseul ales a fost unul mediu ca dificultate, cu o lungime de aproximativ 23
km, ascensiune până la 1990 m altitudine, pe următoarea rută: plecare de la
fosta colonie minieră de pe valea Colbu la intersecția cu Valea Tirimiul de sus
– valea Colbu TR – poiana Prislop (nemarcat) – poiana Dălbidan – muntele Viișoru BR și marcajul VMT – vârful
Strunior (1963 m) – vârful Bistricior – vârful Țuțurgău – Poiana Lungă BG –
piciorul Scurt – Tăul Zânelor PA – drum forestier Tirimiul de sus PA – fosta colonie
minieră. Trupa a fost
destul de numeroasă, motiv pentru care ritmul impus nu a fost unul foarte
rapid, luând în considerare și experiența mai bogată sau nu, a celor din trupă. Lume
faină, pestriță, vorba aia, au fost și străini și de-ai noștri. De ce spun
lucrul acesta, pentru că printre cei care au venit de la Cluj a fost și Yazel
Valdez, de origine mexicană, o studentă la Budapesta, din Mexic, care a fost
extrem de plăcut impresionată de tot. Tot în trupa noastra s-a ”înscris” și un
novice într-ale mersului pe munte, adică un frate de al meu care s-a aflat în
vizită în acea perioadă și căruia i-am vorbit atât de mult despre munte. Chiar
dacă s-a născut în zonă de munte și îi place muntele, acum nu mai locuiește
aici și dorul de munte l-a făcut să depășească faptul că e nevoie de puțin
antrenament în a merge pe munte. Pe scurt l-am echipat și hai la drum. Nu sunt
importante cele câteva bășici primite la sfârșitul turei, totuși acestea l-au impiedicat a doua zi să iasă cu noi, iarăși.
La drum
Cu multă voie
bună și entuziasmul aferent am pornit la drum. Ora 9 dimineața e momentul
pornirii la drum.
Poiana Dălbidan
În jurul ore 13 suntem demult pe Vârful Bistricior și ne
îndreptăm spre coborâre. De aici numai coborâm, iar ora 4 a după-amiezii ne
găsește în poiana din jurul lacului Tăul Zânelor. Ici colo mai facem câte un
popas ca să ne mai odihnim, dar și să admirăm peisajele.
Privind în zare
... popas ...
... câte unu pe cărare ...
Tăul Zânelor
... o zână ...
Până la
mașini e un pas, cam mare, dar tot pas rămâne. Pe drum povestim tot felul, ca
să pară drumul mai scurt. În mașini și spre casă. Mâine e o altă zi, o altă
drumeție prin Munții Bîrgăului. Dar asta într-o altă relatare. De ce
spuneam la început că sunt două ieșiri, păi după nici patru luni iarăși mă aflu
pe același traseu. De data aceasta în sens invers față de traseul din vară.
Timpul pentru ziua în care ne-am propus această tură s-a anunțat frumos. E
noiembrie, dar un noiembrie plăcut. Chiar dacă cu o zi înainte a plouat și
atmosfera pare încărcată de umiditate, e plăcut. E soare și evaporația e la
cote înalte oferindu-ne un spectacol greu de reținut în fotografii.
Din nou la drum
8 și 20 de minutee
momentul pornirii în traseu. Așa cum am spus, mergem în sensul invers celui din
luna iulie, adică trecem întâi pe la Tăul Zânelor. Zânele nu-s acasă, așa că nu
zăbovim mult. O fotografie, două și la drum. Urcăm cu spor și din când în când
luăm cu noi câte o bucățică din peisaj, pe memoria aparatului foto.
Evaporații
Traseul
marcat cu PA ne duce spre Poiana Lungă de unde continuăm pe BG. Pe la 12 și un
pic suntem pe Bistricior. Am mers cu mult spor, dealtfel suntem doar patru
drumeți și ritmul de deplasare a fost unul mai alert. Adevărul e că zilele de
toamnă sunt mult mai scurte și nu vrem să prindem înserarea pe traseu. În
ultima vreme s-au cam înmulțit întâlnirile cu animalele sălbatice, în special
cu urși. Tocmai de asta nu avem nevoie și nu e exclusă o întâlnire chiar și
ziua. Pe vârf,
spre dezamăgirea noastră, e ceață. O lălăim o vreme, doar, doar s-o mai limpezii
puțin. Nici gând. Privim în stânga, privim în dreapta, degeaba, ceață. Un grup
de drumeți ajunși cu puțin timp înaintea noastră ne întreabă dacă nu aducem
soarele. ”Vine imediat.” le spunem. Nu mai vine.
Pe Strunior
Ne îndreptăm spre Strunior,
poate o fi el mai darnic cu noi. Ajungem. Zdrențe de nori aleargă grăbite în
drumul lor. Începem să coborâm fără a putea admira marea de nori de pe valea
Mureșului, care știm că e acolo. Doar că n-o putem vedea. Atât. Din când în
când Lacul Colibița se joacă de-a v-ați-ascunselea cu noi. Treaba lui. Noi
coborâm.
Poiana Dălbidan
Ajungem în poiana Dălbidan. Aici ne tragem puțin sufletul și cu regret
ne îndreptăm privirile către Bistricior. Un senin de zile mari. Ne e ciudă. Ca să
ne simțim noi bine, Bistriciorul ne spune ”să vă pară bine că nu v-am plouat”.
Poftim cultură. Lasă că o să mai venim noi și altă dată. Spuneam de
inedit. Ce a fost inedit la această tură, nimic, doar că am parcurs cei
aproximativ cei 23 de km în doar 6 ore și 30 de minute. Cam atât.
Ture plăcute
oriunde ați merge.
