vineri, 29 ianuarie 2016

Bistriciorul iarna

Daca duminica trecuta, 17 ianuarie, am urcat pe Heniu in Muntii Bargaului si pentru uni a fost o experienta neplacuta, poate, cand din cauza conditiilor meteo nefavorabile, tura noastra s-a dovedit a fi tare dificila, dar care s-a incheiat, slava Domnului, cu bine, gandul nostru s-a indreptat rapid spre Muntii Calimani. Asta, bineinteles, dupa ce Lucian i-a scris lui Adi un mesaj cu intrebarea: "-Ce zici de un Bistricior?"
Varianta de urcare pe traseul clasic a fost scosa rapid din calcul, din mai multe motive, asa ca Adi a venit cu propunerea  de a aborda traseul in sens invers adica: D.F Colbu-Poiana Prislop- Poiana Dalbidan-Vf. Strunior-Vf. Bistricioru-Poiana Fetii sau Gura Plaiului (cum apare pe harta celor de la Salvamont)-D.F Colbu, adica asa cum am spus varianta in sens invers celei pe care am facut-o de atatea ori.
Pentru Adi era o chestie de orgoliu, mai ales ca in 2012 a incercat impreuna cu Marcel Balan acest traseu si nu au reusit s ail duca la bun sfarsit. Despre acea tura puteti citi la http://raportdetura1.blogspot.ro/2012/12/tura-de-sfarsit-de-30-decembrie2012.htm
Stiam si faptul ca pe bocanci ne va fi imposibila deplasarea si indeplinirea "obiectivului" asa ca am apelat, Adi la schiurile de tura, Lucian si cu mine la rachete de zapada, Lucian le avea ale lui cat despre mine a fost o intreaga “epopee” ca sa imi gasesc rachete (multumesc Doru Munteanu) si la drum. De ce spun epopee, pentru ca a imprumuta de la cei cu care am mai iesit in ture, ma refer la colegi de prin Bistrita, nu multi au acest echipament si cei care aveau erau in tura in ziua respectiva. Am rezolvat totusi, dar mi-am propus sa-mi achizitionez echipament propriu in viitor cu toate ca investitia nu este intru totul justificata, eu nefiind un montagniard preponderant axat pe ture de iarna. Poate va fi Dragos … cine stie.
Mai urma doar sa asteptam vremea buna de duminica ... si a venit si Duminica mult asteptata, cand la 6:45 pe un ger cu temperatura de minus 18 grade afara, din Prundu Bargaului ne indreptam cu masina spre satul Mita, de aici inca 5 km pe drumul forestier Colbu care a recent refecut si este accesibil cu orice tip de masina si parcam masina la fostele cabane miniere.
Atentie: tineti cursul vai Bistritei Ardelene ce seamana cu un parau, pe tot parcursul celor 5 km, dupa ce treceti de cabana din Panu si de intersectia cu Panuletu care ramane in dreapta. Se remarca faptul ca zona este tot mai puternic antropizata, cladiri noi si impunatoare apar unele dupa altele.
In 5-10 minute de la sosire in punctual unde lasam masina, suntem gata de plecare. Traseul se continua pe valea Colbu inca aproximatic 2 km insotit de triunghi rosu. Se poate urma si acest traseu care va scoate tot in Poiana Dalbidan si mai departe pana pe Muntele Viisorul unde se si opreste, insa urca mult mai sustinut si are o portiune cu stanci care iarna pot fi acoperite cu gheata transformand traversarea zonei in una periculoasa.
Asadar de unde traseul marcat cu triunghi rosu paraseste drumul forestier si urca abrupt noi am cotit la stanga si am urmat un alt drum forestier in serpentine pana in Poiana Prislop. Odata iesiti din padure ne echipam cu rachete desi trebuia sa facem asta inca de la masina pentru ca zapada de pe drum ne-a cam dat de furca si tinem drumul forestier care traverseaza un paraias si urca in dreapta ca mai apoi sa faca stanga traverseaza pe lungime poiana Prislop si sa intre din nou in padure.
Urcarea pentru inceput este destul de grea si doar inainte de a ajunge in Poiana Dalbidan panta devine ceva mai domoala, rachetele isi fac datoria si inaintam cu spor, doar Adi are putin de furca la urcare prin padure dar se descurca si iar e in fata, normal e mai tanar decat noi. Ajunsi in Poiana Dalbidan luam o pauza binemeritata, mancam ceva si ne bucuram de razele soarelui. De aici si pana pe intinsul platou al Muntelui Viisorul urmarim o bucata de drum din Via Maria Terezia si apoi marcajul triunghi rosu. Pe masura ce inaintam brazi erau din ce in ce mai incarcati cu zapada si inghetati, zapada veche era acum acoperita de un strat nu foarte gros de zapada proaspat ninsa. 




De indata ce ajungem pe platou privirea ni se indreapta spre Muntii Rondei, Suhard care pe o asa vreme se vad foarte clar. 




Viscolul si a facut si aici de cap in sensul bun al cuvantului, parca eram pe planseta unui pictor. Creasta cu cele doua varfuri deja pictate, ne astepta cu bratele deschise. 

O lalaim o vreme pentru a contempla maretia naturii, vorba aia vreme avem, ce vedea avem si bucura-te ochiule.
Urcarea pe Strunior necesita atentie mai ales ca inainte de varf multe portiuni sunt inghetate. Ne descurcam si fara coltari cu toate ca ii aveam in rucsaci. 




Coltii de la rachete si canturile schiurilor ajung, asa ca inainte de ora 12 ajungem pe varf. Tot ce vedem ne bucura, totul este frumos in jur.


Traseeul continua pe creasta larga care nu ne pune mari probleme. Cautam frumusetea corniselor insa ramanem doar cu cautatul, gasim in schimb multa liniste pe varful Bistricior, pe care il atingem la ora 13:00. Se pare ca suntem primii si speram singurii care sa atinga varful in aceasta zi. 

Soarele ne rasfata, vantul nu sulfa deloc, vremea e superba, parca iti vine sa faci plaja asa e de frumos. 

Zapada domina intreg peisajul, jnepenii au disparut, isi dorm somnul sub plapuma de omat.  Cautam cu privirea Meridionalii dar nu reusim sa ii vedem. Dupa o “sedinta” foto ne gandim sa coboram.


Pe coborare insa alti trei montaniarzi se chinuiau sa ajunga pe traseul clasic in varf. Le-am urat bafta si ne-am vazut de drum.  Coboram la refugiu unde facem o scurta pauza apoi o luam la vale pe urmele celor care au urcat. Ne mai oprim doar pentru cateva poze si uite asa la ora 3 fix suntem la masina, neasteptat de repede.
Ne luam la revedere de la Calimani si promitem sa revenim an de an pentru un traseu de iarna. Ture faine sa aveti in continuare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu